În anul 1984 am fost la o reuniune a Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, găzduită la Ulaan Baatar/Ulan Bator (însemnând “Eroul Roşu” în limba mongolă). După o istovitoare călătorie cu o cursă sovietică Tupolev 134 având escale la Omsk şi Irkuţk, am ajuns într-o dimineaţă friguroasă de noiembrie în Capitala R.P. Mongole. În mod firesc, mă pot mândri astăzi, la vârsta senectuţii, că adăugam atunci şi acolo un fragment important la celelalte zone ale vestitului Drum al Mătăsii, pe care le văzusem ori urma să le văd cu prilejul anumitor acţiuni oficiale sau al unor vizite particulare: China, Uzbekistan; Afganistan; Azerbaijan; Turcia; Georgia; Armenia.
Îmi amintesc câteva aspecte din primii ani ai copilăriei, care ar putea fi asociate cu această ţară a Asiei. În primul rând, obişnuiam să colecţionez timbre multicolore din Mongolia (flori; plante; fluturi; păsări; animale; veşminte tradiţionale), fiind impresionat atât de frumuseţea lor, cât şi de caracterele ruseşti ale cuvintelor însoţitoare, înţelese datorită lecţiilor de limba rusă din clasa a IV-a primară. În al doilea rând, am avut o corespondenţă poştală timp de mai mulţi ani cu o simpatică fetiţă mongolă pe care o întâlnisem în Tabăra internaţională de copii Artek din Crimeea/R.S.S. Ucraineană.
Revenind la vizita în Capitala ţării asiatice de pe valea râului Tuul, această localitate fusese înfiinţată în anul 1639 ca centru monastic budhist pentru populaţia nomadă a Tibetului. După încheierea Tratatului comercial între Imperiul Ţarist al Rusiei şi Dinastia Qing (1727), s-a deschis ruta caravanelor între Beijing şi Kyakhta. A urmat o perioadă consacrată eforturilor de dobândire a independenţei naţionale după destrămarea Imperiului Chinez în anul 1911 şi proclamarea Hanatului Bogd. În anul 1924 a fost proclamată R.P. Mongolă după ce, cu trei ani înainte, avusese loc revoluţia comunistă după modelul Rusiei vecine. La momentul vizitei noastre de o săptămână, am găsit un oraş în care fostele clădiri tradiţionale, în principal iurtele fuseseră înlocuite cu blocuri în stil moscovit, dar nu la fel de înalte; de fapt, nu era o substituire, ci doar o asociere spaţială, văzând numeroase iurte şi blocuri, unele lângă altele.
Am ajuns la Mănăstirea Mobilă/Urga – un lăcaş religios instalat într-o iurtă amplasată în proximitatea Lacului Shireet Tsagaan, la circa 75 de kilometri de Capitala imperială Karakorum. Una dintre primele scrieri referitoare la acest loc străvechi aparţine călătorului scoţian John Bell şi datează din anul 1721: “Ceea ce ei numesc Urga este curtea unde Prinţul/Tusheet Han şi Marele Preot locuiesc. Ei au la dispoziţie mii de corturi deplasate, din când în când, în alte locuri. Urga este deseori frecventată de negustori din China şi Rusia.”. În anul 1908 exista chiar un cartier rusesc reunind câteva sute de negustori, care avea: un primar; un consulat; o biserică ortodoxă cu hramul Sfânta Treime; un oficiu poştal; o gardă compusă din 20 de cazaci. Cronicile vremii consemnează faptul că schimburile comerciale anuale ajunseseră la un volum total de 25 de milioane de ruble (dintre care 90% – produse chinezeşti şi 10% – produse ruseşti). O fotografie alb/negru de epocă a acelui cartier era expusă la Muzeul Naţional din Ulan Bator.
Am mai văzut Mănăstirea Gandan datând din secolul al XIX-lea cu statuia de aur înaltă de 25 de metri a unui mare erou local al cărui nume dificil n-am reuşit, însă, să îl notez în goana automobilului asigurat de gazde. Acesta era unul dintre puţinele edificii religioase care nu fuseseră demolate în anii fostei orânduiri. Îmi mai amintesc şi Palatul de Iarnă al lui Bogd Khan, transformat în muzeu. Poarta Păcii este o bijuterie arhitectonică ale cărei pagode de culoare verde se combină armonios cu frescele multicolore. Ghida de limba rusă ne spunea cu vădită mândrie în glas că la construcţia acestei clădiri nu fusese folosit nici măcar un singur cui. Un exponat de atracţie era o pereche de cizme oferite de Ţarul Rusiei, Nicolai al II-lea.
Am participat la vizitele organizate în grup la câteva muzee: *Muzeul Naţional cu exponate din perioada Imperiului Mongol până în timpurile moderne, printre care unele veşminte şi măşti tradiţionale viu colorate; *Muzeul Dinozaurilor unde se află numeroase fosile şi un schelet integral, numit Tarbosaurus Bataar; *Muzeul Militar conţinând arme vechi de sute de ani, dar şi o serie de tancuri şi MIG-uri sovietice din primele generaţii; *Muzeul Feroviar în aer liber care găzduieşte o locomotivă recondiţionată şi vopsită în verde cu o mare stea roşie. Am trecut, de asemenea, pe lângă Universitate şi Biblioteca Naţională, două edificii construite în stil sovietic, având fiecare, în faţă, o statuie grandioasă din bronz a lui I.V. Stalin (una cu chipiul pe frunte; cealaltă cu capul descoperit).
Ca o completare la impresiile din noiembrie 1984, redau acum un mănunchi de proverbe care reflectă înţelepciunea acestui străvechi popor: *“Nu te încrede în cuvintele sclavilor şi ale femeilor.”; *“Chiar de ar fi să mori mâine, nu înceta să înveţi.”; *“Pentru a clădi înalt, trebuie să sapi adânc.”; *“O scânteie nu e foc; un singur om nu e omenire.”; *“Unui om harnic îi este mai uşor să treacă peste un munte decât îi este unui leneş să mişte un deget.”; *“Sare broasca, dar din lac nu pleacă.”; *“Învingătorul are mulţi prieteni; cel învins are doar prieteni buni.”; *“O rochie prea lungă împiedică picioarele; o limbă prea lungă zăpăceşte capul.”; *“Nu toţi cei care îţi zâmbesc îţi sunt prieteni; nu toţi care se supără îţi sunt duşmani.”; *“Pe vârful orgoliului nu poate sta apa virtuţii.”; *“Nu dispreţui un pui alb, căci acesta se poate transforma într-un tigru feroce.”; *“Niciodată să nu stăpâneşti mai mult de şapte lucruri; altfel, te vor stăpâni ele pe tine.”; *“Dacă, atunci când construim, vom asculta părerile tuturor, acoperişul nu va mai fi pus niciodată.”; *“Dacă te temi, n-o face; dacă o faci, nu te teme.”; *“Eu sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru voi; dacă nu aţi fi comis mari păcate, Dumnezeu nu ar fi trimis o asemenea pedeapsă aspră asupra voastră.”.
La momentul vizitei mele, nu exista niciun semn identitar (statuie sau muzeu) referitor la Ginghis Han, conducătorul Imperiului Mongol. Am aflat peste ani din media că abia în 2006 s-a inaugurat, la circa 50 de kilometri de Capitală, o statuie ecvestră uriaşă din oţel inoxidabil strălucitor, având în spaţiul de la baza sa câteva muzee comemorative şi mici restaurante unde se poate servi ceai şi cumâs/lapte fermentat de iapă. Conform unei legende locale, acolo – când avea 15 ani – viitorul războinic ar fi găsit un bici de aur care l-a inspirat să lupte pentru a cuceri lumea.
Neavând posibilitatea de a vedea acel grandios monument, m-am mulţumit cu câteva “călătorii” în lumea literaturii. Iată mai întâi nişte versuri anonime: “Se întreceau cu vântul stepei o mie de oameni/Şi unul călărea înainte, iar ceilalţi îl urmau orbeşte: Ginghis Han./Copitele cailor lor, ce biciuiau nisipul,/Atrăgeau frica şi groaza în fiecare ţinut./Şi nici fulgerul, nici furtuna nu-i încetinea.”. Am mai citit poezia lui Leonid Dimov, “Vis amalgamat” unde apar aceste referiri contextuale: “În miez de cozonac, miez de şofran,/E-un târg burlesc, cruţat de Ginghis Han./Să nu mi-l strici, alunecă uşor./Ce mers barbar ai şi nepăsător!/Covoare dorm în praguri, boieresc,/Duioase turle clopote pornesc,/Departe zac viroage cu cenuşă,/Aprind mangaluri ceaprazari în uşă/Şi-acum să trecem la copilării/Cu capete de cal în bălării,/Cu oşti din Indii, pe elefanţi trişti,/Mor toate dacă tu te mişti!”. De asemenea, recent am studiat cu interes cartea antropologului american Jack Weatherford, “Ginghis Han şi naşterea lumii moderne”.
Cam atât despre Mongolia – o ţară cu frumuseţea şi atractivitatea ei – care ar merita să fie vizitată de orice iubitor de istorie, inclusiv de istoria străvechiului Drum al Mătăsii.
