Farul a câștigat campionatul României la fotbal după victoria din această seară, 3-2 (1-2), cu SC FC FCSB SA. Este al doilea titlu al constănțenilor, dacă luăm în calcul și perioada Viitorul.
Clubul din Berceni a început mai bine partida și avea 2-0 în minutul 17 după golurile înscrise de Șut (8′) și Compagno (17′). Constănțenii au reușit să marcheze fix înainte de pauză prin Mateus, un gol care avea să se dovedească extrem de important.
În a doua repriză, echipa lui Hagi a arătat ca o campioană, a dominat total partida și a mai marcat de două ori (Băluță, min. 59 și Munteanu, min. 86) pentru a întoarce rezultatul și a se încorona campioană cu o etapă înainte de final.
Farul a fost echipa mai constantă în acest sezon, după ce a terminat și turneul regulat tot pe prima poziție (64 puncte), la un punct în fața CFR Cluj (63 puncte).
Împinsă de la spate de o presă de propagandă care ar atrage și invidia P.C.R., pentru SC FC FCSB SA se închide un nou sezon în care visează la titlu și nu se alege cu nimic. Mai mult, deși s-au agățat și anul acesta cu disperare de numele și istoria altora, trebuie să remarcăm din nou că acest club nu are nimic în comun cu Steaua București, nici juridic, nici sportiv.
S-a încheiat și Liga 2
Tot astăzi s-a tras cortina și peste sezonul de Liga 2. Politehnica Iași a terminat pe primul loc cu 60 puncte, urmată de Steaua București cu 52 puncte și Oțelul Galați cu 49 de puncte.
În ultima etapă, ieșenii au trecut fără probleme de Dinamo, 4-1 (Ion min. 8, 14, Musi, min. 49 și 80 / Ghezali, min. 23), steliștii au învins Buzăul cu 4-2 (Drăghici, min 7, Chipirliu, min. 33, Șt Pacionel, min. 45, Chunchukov, min. 48 / Dudu, min. 24, Godwin, min. 64), iar Oțelul-Unirea Dej s-a terminat 1-0 (Gorovei, min. 70).
După cum am scris săptămâna aceasta, mingea este acum în curtea FRF care trebuie să aleagă între rezultatele din teren și ipocrizia banilor publici în sport, în contextul în care peste 90% din cluburile de fotbal românești sunt deținute de stat.
Cele două echipe din Liga 2 care vor merge la barajul de promovare se vor duela cu UTA Arad și Campionii FC Argeș, cluburi care au terminat pe locurile 13 și 14 în clasamentul primei ligi.
Ar trebui să se facă în așa fel ca Steaua Bucuresti să meargă la TAS și să-i dea dreptate. Ar fi al doilea an în care Steaua Bucuresti nu ar primi dreptul de promovare în Superligă 🙏🙏🙏‼️