Ion Talpoș
„Două țărmuri, aceeași mare”. A fost genericul evenimentului cultural de miercuri, 21 mai 2025, desfășurat în Sala de conferințe a „Hotelului Medieval” din Alba Iulia. Un generic bine ales, care trădează zbuciumul interior al poetei Carmen Cristina Oltean, românca stabilită cu familia sa la Toronto, Canada, de mai bine de două decenii. Anul acesta, poeta a revenit acasă. Probabil temporar, cât să-și potolească setea de România, de plaiurile unde a copilărit, de iarba verde, de cerul și izvoarele limpezi ale zonelor colinare, natale.

Carmen Oltean s-a născut în județul Alba, în anul 1970, într-o frumoasă comună: Lunca-Mureșului. A absolvit liceul de chimie din Ocna-Mureș. Între 1993 și 2001 locuiește în Alba Iulia, unde urmează cursurile Școlii Române de Afaceri și lucrează la Televiziunea Sica/PROTV. În 2001 se stabilește în Toronto, Canada, împreună cu soțul său, Marcel. Poate, tocmai de aceea viața și evoluția sa în arta cuvântului, se împletesc acum cu murmurul râului acesta minunat, Mureșul.
Carmen Oltean este un om sensibil, care a dus poezia românească dincolo de granițele țării și a readus-o acasă, împărtășind-o celor pentru care a scris-o. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe 22 mai, împărțind bucuria acestei zile cu noi, aici, în România.
Mai întâi, și-a lansat cele șase volume de poezii la Alba Iulia, miercuri, 21 mai 2025. Evenimentul a fost unul apreciat de public, cu o prezență numeroasă, poeta fiind susținută de personalități din lumea culturală locală și nu numai!
Evenimentul a fost organizat de Consiliul județean Alba și Biblioteca județeană ,,Lucian Blaga”, reprezentată de managerul Silvan Stâncel. Criticul și istoricul literar, prof. univ. dr. Anca Sârghie (Sibiu), împreună cu binecunoscutul poet albaiulian Dumitru Malin, au fost cei care au prezentat opera poetei. Am participat la acest eveniment ca membru LSR / UZPR, rostind, la rândul meu, câteva cuvinte. Moderator al evenimentului a fost doamna Daniela Barb Floroian, PR la Biblioteca județeană „Lucian Blaga” Alba.
Pe Carmen Oltean am cunoscut-o cu puțin timp în urmă. Mi-a oferit câteva materiale care m-au ajutat să-i creionez portretul literar. Am discutat prin telefon, am căutat referiri făcute la opera sa, în mediul on-line. I-am citit câteva poezii și am realizat atunci că în spatele versurilor sale se află un om cu multă sensibilitate, cu o inimă mistuită de dorul locurilor sale natale. Am realizat că pentru Carmen Oltean, scrisul este o formă de rugăciune și mângâiere, o întoarcere către sine și către ceilalți, într-o limbă care nu obosește să iubească. Un om pe care mi-am dorit să-l cunosc! Iar lansarea volumelor sale de poezii mi-a oferit acest prilej.
Prin luarea sa de cuvânt, vorbind despre dor ca izvor nesecat de trăire, inspirație și dăruire, recitând din poemele sale, poeta Carmen Oltean a creat o profundă emoție în rândul celor prezenți.
Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR) și a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord. Poeziile sale au fost publicate în reviste și spații culturale din România, Canada și Australia: Observatorul Toronto, Armonii Culturale (Bacău), Bumerang Literar (Australia), Vatra Veche (Tg. Mureș), Meridianul (Vaslui), Extemporal Liric (Oradea), Prodiaspora, Luceafărul, Logos și Agape, Agora literară, Bogdania, Vatra, Cafeneaua Literară, Ecouri (Turda), Repere Literare și Destine Literare (Quebec), etc. A primit și o cronică literară în revista Extemporal Liric. A fost invitată, de curând, a postului de radio „Reîntregirea” și a participat pe 22 mai, de ziua sa de naștere, la un eveniment culturale organizat la Casa de Cultură „Ion Sîngereanu” din Ocna Mureș, unde a vorbit despre activitatea sa creativă de până acum, materializată în cele șase volume de poezii care au văzut lumina tiparului, lansate la Alba Iulia.
Carmen Oltean nu scrie cu cerneală! Își scrie poeziile cu dor, cu iubire, cu stări interioare care merg de la frământări, la liniște, trădându-i sensibilitatea. În poeziile sale creează nuanțe lirice proprii, cărora le oferă unicitate. După cum afirmă poeta Mihaela Borzea pe coperta volumului „Lumini și Umbre”, lansat ieri de Carmen Oltean, „E o frumusețe straniu de simplă în construcția versurilor, dar atât de profundă în mesaj și valențe, încât cititorului îi revine măreața misiune de a zămisli și dărui, din lacrima lui și cea a poetei, pâine pentru spirit. Aceasta este hrana celui ce scrie, aceasta este binecuvântarea lui”.
Vorbind despre „Taina scrisului-Emoție primordială pe drumul desăvârșirii” într-un articol din anul 2021, publicat în revista „Logos și Agape”, Carmen Oltean spunea: „Poezia mea e mărturie din trăire / Între cer şi pământ, pe fluturi de aripi se scrie / Nu este teatru de păpuşi deghizate, abil machiate / După cortine grele, aşteptând să fie adulate / Când cortina se ridică, se vor aplaudate / Păpuşi de cârpe mânate dibaci, cu rimă / Poezia mea e izvor din mine, pentru cei în adevăr însetaţi.” Apoi, poeta a continuat, întrebându-se retoric: ˂De ce să îmi fie teamă să îmi arăt sufletul când noi “mergem” prin viaţa în trăire cu Dumnezeu? Încotro ne îndreptăm, purtând măşti? Măcar de am fi găsit călătoria spre noi înşine. Îi e teamă copacului desfrunzit şi gol în faţa cuiva, îi e teamă de frig? Trăieşte cu teama de secure? Plânge când e arşiţă? E alarmat de furtună? (…) De ce să îmi fie teamă să îmi arăt sufletul? Eu pentru asta am venit pe pământ, să dansez în viaţă, să umblu desculţă, să mă uit la cerul care mi se dăruieşte cu atâta ardoare, da, ardoare, voi îi simţiţi ardoarea? Voi vă bucuraţi să îmbrăţişaţi soarele, să-i simţiţi căldura? (…) De ce să îmi fie teamă să parcurg călătoria pentru care am venit? Poate câteodată îmi e teamă, dar nu mă las şi câteodată e nebunie fără de care nu aş fi reuşit mai nimic. Viaţa e un plonjon continuu, viaţa e un lan de grâu, care începe cu un bob, lângă milioane de alte boabe ce stau îngropate în întuneric să devină spicele ce se vor lăsa tăiate de seceră ca să îşi atingă menirea…nu mai avem de ales, trebuie să mergem până la capăt, fericirea nu se caută, am aflat; fericirea e bobul de grâu în devenire, îmbrăţişarea cu metamorfoza, te laşi sau te opui?>
Am pus cap la cap câteva dintre mărturiile poetei și observațiile celor prezenți la lansarea volumelor sale, care, citindu-i poeziile, și-au exprimat un punct de vedere în legătură cu opera sa.
Am făcut-o pentru „a-mi pava” drumul către una dintre poeziile sale care m-au convins că trebuie să particip la lansarea de carte de la Alba Iulia, pentru a cunoaște omul aflat în spatele versurilor care-i trădează emoțiile, frământările, neliniștea și împăcarea cu sine! Acea împăcare care ne aduce, fiecăruia dintre noi, bucuria interioară necesară pentru a ne găsi echilibrul în viață.
Poezia aceasta o să facă parte din noul său volum de poezii, al șaptelea, pe care poeta îl are, acum, în pregătire.
Două țărmuri, aceeași mare
(Carmen Oltean, 26 februarie, 2025)
Mă nasc de două ori în fiecare dimineață,
o limbă mă strigă în vis, alta mă trezește.
Două ritmuri îmi bat în tâmple,
două voci îmi cos tăcerea pe margini.
Într-o limbă plouă cu dor,
în cealaltă, dorul e vânt ce mă poartă mai departe.
Într-una, casa e acolo unde s-a născut copilăria,
în cealaltă, acasă e acolo unde pașii ating cărările.
Cuvintele curg între ele ca două râuri
ce se întâlnesc în aceeași mare.
Uneori, mă scufund într-una
și ies la suprafață în cealaltă,
aceeași, dar altfel.
Într-o limbă iubesc ca o flacără,
în cealaltă, iubirea mea e lumină lină.
Într-una, tăcerea e grea, ca un munte nins,
în cealaltă, e doar o foaie albă, așteptând să fie scrisă.
Sunt două maluri ale aceleiași ființe,
două aripi ale aceleiași păsări.
Oricare mi-ar lipsi,
m-aș prăbuși în absență.
A fost o lansare de carte reușită, cu un public numeros, oameni dornici să o cunoască și să-i citească poeziile. Mult success în continuare, Carmen Cristina Oltean! Suntem mândri că ai dus poezia românească dincolo de granițele țării, dar nu ai uitat să o aduci, apoi, „acasă”. Că prin actul de cultură făcut, lansându-ți volume de poezii în România, ne-ai dăruit și nouă o fărâmă din sufletul din care îți plămădești versurile, pentru a ne bucura inimile!

Foto: Ion Talpoș